Producție record de grâu în acest an pentru România; Cea mai mare recoltă după aderarea la UE: 11,33 milioane de tone

0
119
Recolta

Finalul de săptămână vine cu detalii importante de pe plan local, referitoare la recolta din acest an. Aflăm pe această cale faptul că România a înregistrat o producție record de grâu în 2021, fiind cea mai mare recoltă de după aderarea la UE. Recolta a ajuns la 11,33 milioane de tone de grâu.

Vestea a fost anunțată de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și aflăm că până la data de 16 august a fost recoltată 98.54% din suprafața însămânțată cu grâu în 2020/2021. Vorbim aici despre o suprafață de aproximativ 2,2 milioane de hectare. Cifrele sunt cu atât mai impresionante dacă ne uităm asupra situației de anul trecut.

Atunci România înregistra o producție de doar 6.4 milioane de tone de grâu, recolta fiind cu 40% mai mică din cauza secetei. Aflăm că producțiile medii situate peste media națională, de 5.346 kg/ha, au fost realizate în vestul țării. Sunt aici enumerate județele Timiș, Bihor, Arad, Satu Mare, Ialomița, Brăila, Caraș-Severin cât și Botoșani, respectiv Olt.

Un alt detaliu pe care îl aflăm este că recolta totală de orz a fost de 1,88 milioane de tone, o cifră record, cea mai ridicată din 2007. MADR spune că în anul agricol 2020/2021 s-a însămânțat o suprafaă totală de aproximativ 8 milioane de hectare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here