AGRONET.RO

Micii fermieri protestează în Piața Victoriei și cer o soluție salvatoare din partea guvernului

Lipsa de soluții din partea autorităților îi îndeamnă iată pe mici fermieri să iasă în stradă și să protesteze. Fix asta s-a întâmplat ieri pe data de 12 august 2021 când reprezentanți ai Uniunii Salvăm Țăranul Român (USȚR) au ieșit în Piața Victoriei. Ce acuzații au adus guvernului aflăm din rândurile de mai jos.

Așa cum se poate vedea și în imagini, protestatarii au venit în Piața Victoriei cu lădițe cu roșii, ardei și vinete, toate însoțite de preț. Aceștia acuză lipsa de viziune și de programe pentru micii fermieri care se află în prag de faliment. Deși recolta din 2021 a fost una bogată, acești fermieri nu își pot vinde marfa către lanțuri comerciale din cauza importurilor uriașe.

Organizatorii au declarat că prin intermediul acestei acțiuni protesteză pentru ieșirea din această situație critică în care se află țăranul și țăranca din România, ferma de familie și gospodăria țărănească. Avem și un comunicat din partea USȚR care sună astfel:

„Importurile masive de produse agroalimentare în special legume și fructe au sufocat producția internă. Lipsa de viziune și de programe pentru Micul fermier, nestimularea în mod real a asocierii în vederea integrării producției interne în lanțul scurt de aprovizionare a dus Ferma de Familie în pragul falimentului. Siguranța alimentară a consumatorului Român este expusă și pusă în pericol. Țărani, intelectuali, muncitori, antreprenori în agri-business, consumatori, funcționari, dascăli, autorități, și cetățeni de bună credință ai acestei țări vă rugăm să alăturați și susțineți evenimentul nostru. Salvați Satul Românesc de la Faliment. Salvați Tradițiile obiceiurile și vatra Strămoșească ! Salvați Părinții, Bunicii, Copiii și nepoții Satului Românesc. Uniți suntem mai puternici ! Uniți Putem Învinge ! Noi pentru Noi Salvăm Țăranul Român.”