În acest articol
Calitatea apei poate schimba eficiența fertilizării și funcționarea irigațiilor, mai ales în sere, solarii și culturile unde nutrienții sunt administrați prin apă. La ExpoApa 2026, Dragoș Mihalcea, reprezentant Aquaphor, a explicat pentru G4Food că tratarea trebuie adaptată sursei de apă, culturii și formulei de fertilizare folosite de producător. Pentru fermă, problema nu se reduce însă la un singur indicator: pH-ul, conductivitatea electrică, alcalinitatea, sărurile și compoziția minerală trebuie analizate împreună.
Apa din puț, lac de acumulare sau altă sursă poate avea caracteristici foarte diferite chiar dacă, la prima vedere, este limpede. O apă cu prea multe săruri aduce deja o încărcare minerală înainte ca fermierul să introducă îngrășămintele, iar una cu concentrații ridicate de bicarbonat poate modifica în timp pH-ul din zona rădăcinilor.
În sistemele intensive, apa devine practic primul ingredient al soluției nutritive.
Analiza apei trebuie făcută înaintea rețetei de fertirigare
Pentru irigații, University of California Agriculture and Natural Resources recomandă analizarea conductivității electrice, pH-ului și a unor elemente precum calciu, magneziu, sodiu, cloruri, sulfați, carbonați, bicarbonat, fier și mangan.
Conductivitatea electrică, abreviată EC, oferă o indicație asupra cantității totale de săruri dizolvate în apă. Valoarea este importantă deoarece fertilizanții adăugați ulterior cresc și ei încărcarea cu săruri.
Într-o cultură intensivă, fermierul pornește astfel de la două componente:
- mineralele și sărurile deja existente în apa de irigare;
- nutrienții introduși prin rețeta de fertilizare.
Dacă prima componentă este ignorată, concentrația finală poate fi diferită de cea urmărită inițial.
AGRONET.ro a explicat în cazul culturilor de castravete că apa, pH-ul și conductivitatea substratului trebuie interpretate împreună cu fertilizarea. O plantă poate prezenta dezechilibre de nutriție chiar dacă elementul respectiv există în soluție, atunci când condițiile din zona rădăcinii îi limitează absorbția.
pH-ul singur nu spune dacă apa este potrivită
Una dintre greșelile frecvente este evaluarea apei doar după pH.
University of Massachusetts Amherst atrage atenția asupra diferenței dintre pH și alcalinitate. pH-ul arată reacția apei la momentul măsurării, în timp ce alcalinitatea indică, simplificat, capacitatea apei de a neutraliza acizii și este influențată în special de bicarbonat și carbonat.
O apă poate avea un pH aparent acceptabil și totuși să producă, în timp, modificări importante în substrat.
De aceea, în horticultura intensivă sunt relevante cel puțin:
Indicator | De ce contează |
|---|---|
pH | influențează reacția soluției și disponibilitatea nutrienților |
Alcalinitate | influențează evoluția pH-ului în substrat |
Conductivitate electrică | indică încărcarea totală cu săruri |
Sodiu și cloruri | se pot acumula și pot crea probleme la culturile sensibile |
Calciu și magneziu | trebuie luate în calcul în rețeta nutritivă |
Fier și mangan | pot produce depuneri și probleme în instalații |
Suspensii și sedimente | pot colmata filtrele și picurătoarele |
Prin urmare, nu există o singură „apă ideală” pentru toate culturile și toate sistemele. Aceeași sursă poate necesita o strategie diferită într-o cultură în sol față de una în substrat sau într-un sistem unde fertilizarea este controlată foarte precis.
La Tuzla, aceeași sursă de apă trebuie să servească două procese diferite
Un exemplu prezentat la ExpoApa vine de la o exploatație de căpșuni din Tuzla, unde apa este folosită atât pentru cultură, cât și pentru procesarea fructelor în gem.
Cele două utilizări au cerințe diferite.
Pentru fertirigare, producătorul urmărește o apă care să permită construirea controlată a soluției nutritive. O apă încărcată deja cu anumite minerale poate limita posibilitatea de a regla exact aportul de nutrienți.
Pentru procesare, compoziția apei poate influența la rândul său procesul tehnologic și rețeta produsului.
Soluția descrisă de reprezentantul companiei presupune osmoză inversă pentru reducerea mineralizării, urmată, atunci când este necesar, de remineralizare sau de amestecarea apei tratate cu o parte din apa inițială.
Osmoza inversă nu înseamnă pur și simplu „apă mai bună”
Osmoza inversă este utilă mai ales atunci când sursa are o încărcare cu săruri care limitează utilizarea ei directă. Membranele reduc o parte importantă din mineralele dizolvate și permit fermei să pornească de la o apă cu o compoziție mai controlabilă.
În horticultura fără sol, această flexibilitate este valoroasă deoarece rețeta nutritivă poate fi construită mai precis.
Dar apa foarte demineralizată nu reprezintă produsul final pentru plantă. După tratare trebuie refăcută soluția nutritivă necesară culturii și verificată din nou conductivitatea, pH-ul și compoziția acesteia.
Cercetările Wageningen University & Research privind gestionarea apei în horticultura de seră includ osmoza inversă tocmai în situațiile în care desalinizarea este necesară pentru ca apa să poată fi reutilizată pentru irigarea culturilor.
Din punct de vedere economic, întrebarea pentru fermier nu este dacă osmoza inversă este o tehnologie performantă, ci dacă analiza sursei de apă arată că este necesară și dacă economia realizată în cultură și în instalații justifică investiția și costurile de funcționare.
Calitatea apei influențează și durata de viață a instalației
Apa nu interacționează doar cu planta.
Sedimentele, fierul, manganul, calcarul și alte depuneri pot reduce secțiunea conductelor și pot afecta filtrele, duzele, picurătoarele sau sistemele de ceață și umidificare.
Într-un sistem de picurare, diferențele dintre debitele emițătoarelor creează ulterior diferențe de udare și fertilizare între plante. Astfel, o problemă aparent tehnică a instalației poate deveni o problemă de uniformitate a culturii.
Apa extrasă din puț poate aduce alte provocări decât apa de suprafață. Prima poate avea o mineralizare sau concentrații ridicate ale anumitor elemente, în timp ce sursele de suprafață pot avea mai multe particule în suspensie sau o calitate variabilă în funcție de sezon.
De aceea, sistemul de tratare trebuie ales după analiza sursei, nu doar după debitul de apă necesar fermei.
În sere, controlul apei devine parte din tehnologia culturii
Pe măsură ce fermele investesc în irigare automatizată, dozatoare de fertilizanți, senzori și culturi în substrat, calitatea apei devine tot mai greu de separat de restul tehnologiei.
Un sistem performant de fertirigare nu poate compensa o apă despre care fermierul nu știe ce cantitate de săruri, bicarbonat, calciu, magneziu sau sodiu aduce deja în cultură.
În același timp, nu orice apă necesită o instalație complexă de tratare. Uneori sunt suficiente filtrarea și corectarea unor parametri; în alte situații pot fi necesare tehnologii de desalinizare sau amestecarea mai multor surse.
Pentru fermele horticole intensive, cea mai ieftină etapă rămâne analiza. Ea arată ce trebuie corectat înainte ca producătorul să investească în echipamente și permite ca rețeta de fertilizare să fie construită pornind de la apa care intră efectiv în sistem, nu de la presupunerea că aceasta este neutră.
