În acest articol
Bruna de Maramureș este una dintre rasele locale adaptate zonelor de deal și munte, formată în nordul României prin încrucișarea taurinelor locale cu animale din tulpina Brună de tip Schwyz. Asociația Crescătorilor de Taurine „Bruna-Schwyz” Maramureș plasează începutul introducerii taurinelor brune în Maramureș în anul 1881, când animale aduse de lucrători forestieri austrieci au început să fie crescute alături de populațiile locale Mocănița și Sura de Stepă.
Rasa s-a dezvoltat ulterior prin importuri repetate de reproducători și prin selecție, extinzându-se din Maramureș spre alte zone colinare și montane ale țării. Aptitudinea mixtă, pentru lapte și carne, și capacitatea de valorificare a resurselor furajere din zone mai dificile au făcut ca Bruna să devină una dintre rasele importante pentru exploatațiile din arcul carpatic.
Primele animale de tip Schwyz au ajuns în Maramureș în 1881
Istoria documentată a rasei începe în Maramureșul istoric. Primele taurine brune, din varietăți precum Algau, Montafon și Inntal, au fost aduse în zonă de lucrători forestieri austrieci.
În 1883, ocoalele silvice din Sighet și Vișeu au început să favorizeze importurile de vaci, juninci și tauri, iar reproducătorii masculi au fost utilizați în localități precum Mara, Berbești, Giulești, Cuhea și Dragomirești pentru încrucișări cu populațiile locale.
Procesul s-a intensificat la începutul secolului XX. Din 1904 au fost importate anual sute de animale de reproducție din Elveția și Austria, iar în zonă au început să fie organizate controlul producției de lapte și evidențele genealogice.
Prin încrucișări succesive și selecție s-a format populația cunoscută drept Brună de Maramureș, adaptată în special condițiilor din zonele montane și submontane.
O rasă mixtă, pentru lapte și carne
Bruna de Maramureș este încadrată în tipul morfoproductiv mixt lapte-carne. Exemplarele au o conformație robustă și armonioasă, iar culoarea variază de la brun-cenușiu la nuanțe mai închise de brun.
Datele zootehnice diferă în funcție de linie, zonă și condițiile de creștere. Valorile prelucrate pe baza datelor Agenției Naționale pentru Zootehnie indică, pentru vaci, o masă corporală de aproximativ 500–570 kg și o talie de 126–130 cm. La tauri, masa corporală poate ajunge la 750–900 kg, iar talia la 138–145 cm.
Rasa este apreciată mai ales pentru:
- adaptarea la zonele de deal și munte;
- capacitatea de valorificare a pășunilor și furajelor specifice acestor regiuni;
- producția mixtă de lapte și carne;
- robustețe și rezistență în condiții de exploatare mai puțin intensive;
- posibilitatea utilizării atât în ferme familiale, cât și în sisteme modernizate.
Maramureșul a rămas centrul istoric al rasei
Vatra de formare este Maramureșul, însă rasa s-a răspândit treptat și în alte regiuni ale României, în special în zonele subcarpatice.
În nordul Transilvaniei a fost crescută în Maramureș și în părți din Satu Mare, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Cluj. Ulterior, populații de Brună au ajuns și în Moldova, Muntenia și Oltenia.
Extinderea a fost favorizată tocmai de capacitatea rasei de a utiliza resursele furajere din regiuni unde rasele puternic specializate pentru lapte sunt mai greu de exploatat economic.
Selecția și controlul performanțelor au modelat rasa
După apariția primelor efective, dezvoltarea Brunei de Maramureș a fost legată tot mai mult de selecția reproducătorilor și de controlul producțiilor.
În 1952 au fost introduse la Sighet registre pentru vacile aflate sub control și pentru descendenții proveniți din părinți urmăriți zootehnic. În anii următori, controlul producției de lapte s-a extins, iar animalele au început să fie bonitate și clasificate pe baza originii și performanțelor.
În 1959, Bruna de Maramureș era consemnată ca populație de sine stătătoare, iar ulterior au fost elaborate programe de ameliorare dedicate.
Aceste programe urmăresc menținerea caracterelor de rasă și îmbunătățirea performanțelor productive fără pierderea adaptabilității care a făcut Bruna potrivită pentru regiunile montane și submontane.
Fondul genetic rămâne important pentru fermele din zonele dificile
Valoarea Brunei de Maramureș nu ține numai de producția individuală. Rasa reprezintă și o resursă genetică adaptată unor condiții locale de climă, relief și furajare formate în mai mult de un secol de selecție.
Pentru fermele din zonele de deal și munte, asemenea caractere pot conta în condițiile în care sistemele de producție trebuie să combine randamentul cu rezistența animalelor și capacitatea lor de a valorifica pășunile.
Conservarea și ameliorarea rasei depind în continuare de menținerea efectivelor de reproducție, controlul performanțelor și utilizarea reproducătorilor selecționați, astfel încât particularitățile genetice formate în Maramureș să fie păstrate de la o generație la alta.
