În acest articol
Agricultura românească are nevoie de gestionarea riscului înainte de apariția pierderilor, a susținut Alexander Degianski, președintele Clubului Fermierilor Români, la dezbaterea organizată pe 16 septembrie de Confederația Patronală Concordia. Intervenția sa a pus împreună trei vulnerabilități ale fermelor: lipsa unei strategii de apă, creșterea costurilor de producție și reducerea predictibilității politicilor agricole. Evenimentul a avut loc în contextul negocierilor pentru bugetul UE 2028–2034, pe care Concordia le consideră decisive pentru investițiile României în următorul ciclu financiar.
Unghiul economic este important într-un an în care seceta a afectat din nou culturile de primăvară, iar costurile fermei au crescut mult mai repede decât în perioada precedentă. Degianski susține că agricultura nu poate funcționa prin intervenții succesive după producerea pagubelor, deoarece un sezon agricol pierdut nu poate fi recuperat în câteva luni. În această logică, investițiile în apă, asigurări și reducerea expunerii la risc devin la fel de importante ca despăgubirile.
Costurile fermelor cresc din nou mai repede decât piața poate absorbi
Datele oficiale recente susțin problema ridicată de fermieri, chiar dacă amploarea evoluției pe termen lung trebuie separată de declarațiile făcute în cadrul dezbaterii.
Eurostat arată că prețurile inputurilor agricole din România au crescut cu 11,7% în trimestrul al doilea din 2026 față de aceeași perioadă din 2025, al doilea cel mai ridicat ritm dintre statele UE menționate de instituție, după Lituania. Media Uniunii a fost de numai 4,7%.
La nivel european, energia și lubrifianții s-au scumpit cu 22%, iar îngrășămintele și amendamentele pentru sol cu 13,4%. În același timp, prețurile produselor agricole au coborât în medie cu 5,8% în UE, inclusiv cu 5,6% pentru cereale.
Pentru România, AGRONET.ro a analizat diferența dintre costurile inputurilor și evoluția prețurilor agricole: în timp ce inputurile au avansat cu 11,7%, prețurile produselor agricole românești au crescut cu aproximativ 1% în aceeași comparație anuală.
Acesta este un indicator mai util pentru situația actuală decât comparațiile foarte lungi cu anul 2007: ferma intră în noua campanie cu costuri care cresc de două cifre, fără o majorare comparabilă a valorii producției vândute.
Apa trebuie administrată când există, nu doar căutată în secetă
Degianski a revenit asupra unei teme pe care a ridicat-o și anterior: România trebuie să poată păstra o parte din apa disponibilă în perioadele cu debite ridicate și să o utilizeze ulterior pentru agricultură.
AGRONET.ro a analizat în august propunerea sa privind stocarea apei din perioadele cu debite mari ale Timișului. Ideea este ca o parte din surplus să poată fi transferată către acumulări, rezervoare sau, acolo unde condițiile permit, către sisteme de reîncărcare a rezervelor de apă.
Ordinea de mărime este importantă. Un debit de 100 m³/s menținut timp de 24 de ore înseamnă 8,64 milioane m³ de apă. Teoretic, un astfel de volum corespunde unui strat de 100 mm de apă pe aproximativ 8.640 de hectare. Cantitatea care poate fi captată efectiv depinde însă de siguranța la inundații, infrastructură, debitele ecologice și amplasamentul acumulărilor.
Modelul nu este exclusiv românesc. Franța dezvoltă acumulări alimentate în sezonul umed, Marea Britanie încurajează rezervoarele agricole alimentate atunci când debitele râurilor permit, iar alte sisteme folosesc inclusiv reîncărcarea controlată a apelor subterane.
Problema ridicată de fermieri este astfel una de infrastructură: România poate avea simultan surplus de apă într-un sezon și deficit sever câteva luni mai târziu.
De la despăgubiri după secetă la investiții înaintea secetei
Aceeași discuție se conturează deja la nivel european.
AGRONET.ro a analizat schimbarea de abordare din viitoarea Politică Agricolă Comună, unde statele și organizațiile agricole discută tot mai mult despre combinarea mecanismelor de despăgubire cu investiții în irigații, rezervoare, asigurări, eficiența utilizării apei și tehnologii pentru adaptarea culturilor.
Această schimbare nu elimină necesitatea ajutoarelor în anii cu pierderi foarte mari. Pentru o fermă care a pierdut deja 70–100% din porumb, infrastructura construită peste cinci ani nu rezolvă problema de lichiditate din această toamnă. Dar despăgubirea fără reducerea riscului lasă exploatația expusă aceleiași situații în sezonul următor.
Practic, politica de risc are două componente diferite:
- bani disponibili rapid după o calamitate severă;
- investiții făcute înaintea calamității pentru a reduce pierderea.
Degianski argumentează că România s-a concentrat prea mult asupra primei componente și insuficient asupra celei de-a doua.
PAC a pierdut din ponderea bugetului UE, dar comparația pentru 2028–2034 este mai complicată
Președintele Clubului Fermierilor Români a criticat și reducerea ponderii agriculturii în bugetul european. Datele oficiale confirmă tendința istorică, dar permit cuantificarea ei mai precisă.
Comisia Europeană arată că Politica Agricolă Comună reprezenta 73,2% din cheltuielile UE în 1980, față de aproximativ 24,6% în 2023. Scăderea reflectă atât reformele PAC, cât și extinderea puternică a altor politici finanțate din bugetul Uniunii.
Pentru perioada 2028–2034, comparația procentuală directă devine însă mai dificilă, deoarece Comisia propune o structură bugetară diferită. Noul Cadru Financiar Multianual este de aproape 2.000 de miliarde de euro, iar agricultura va fi integrată într-un fond mai larg pentru planuri naționale și regionale.
În propunerea actuală, Comisia Europeană indică cel puțin 300 de miliarde de euro protejate pentru sprijinul veniturilor fermierilor și intervențiile de criză, dintre care 293,7 miliarde pentru sprijinul veniturilor și 6,3 miliarde pentru plasa de siguranță în situații de perturbare a pieței. Alte fonduri din planurile naționale și regionale vor putea fi utilizate și pentru agricultură și mediul rural.
Prin urmare, afirmațiile privind o viitoare pondere exactă a agriculturii trebuie tratate ca poziții în negocierea politică, nu ca rezultat bugetar definitiv. Bugetul 2028–2034 este încă în negociere, iar Consiliul UE urmărește ajungerea la un acord înainte de sfârșitul anului 2026.
Riscul pentru ferme este lipsa predictibilității dintre două campanii
Pentru fermier, discuția despre procentele bugetului european ajunge în final la o problemă mult mai concretă: ce investiții poate planifica pentru următorii cinci-zece ani.
O exploatație care trebuie să decidă dacă investește într-un sistem de irigații, într-un rezervor, în echipamente mai eficiente, în depozitare sau într-o poliță de asigurare are nevoie de reguli și finanțări cunoscute pentru mai mulți ani, nu doar de măsuri adoptate după apariția unei crize.
Acesta este și punctul în care mesajul lui Degianski se întâlnește cu tema mai largă a conferinței Concordia: România intră în negocierile pentru bugetul european 2028–2034 într-un moment în care trebuie să decidă ce infrastructură vrea să finanțeze, nu doar ce sume dorește să absoarbă.
Pentru agricultură, alegerea este concretă. Seceta din 2026 poate fi urmată de despăgubiri și apoi de aceeași vulnerabilitate în 2027, sau poate deveni argument pentru investiții multianuale în apă, asigurări și gestionarea riscului. Cele două instrumente nu se exclud, dar fără componenta de prevenție costul următoarei secete rămâne în mare parte neschimbat.
