În acest articol
Gunoiul de grajd poate reduce o parte din dependența UE de îngrășăminte și gaze, dar transformarea lui într-o resursă comercială cere instalații de tratare, investiții, trasabilitatea nutrienților și reguli aplicabile în ferme. Analiza publicată de Pig333 pornește de la vulnerabilitatea agriculturii europene față de importurile de fertilizanți și energie și indică dejecțiile zootehnice drept sursă posibilă de azot recuperat, biogaz și biometan.
Miza este relevantă pentru costurile fermierilor. Uniunea Europeană importă aproximativ 30% din necesarul de îngrășăminte azotate, 70% din necesarul de fertilizanți fosfatici și circa 40% din necesarul de potasiu, potrivit datelor Comisiei Europene. În cazul azotului, producția de amoniac și uree depinde direct de gazele naturale, astfel încât scumpirea energiei se transmite în costul inputurilor agricole.
Consumul de îngrășăminte a revenit pe creștere
Datele publicate de Eurostat arată că agricultura UE a utilizat în 2024 aproximativ 9,8 milioane de tone de îngrășăminte minerale cu azot și fosfor, cu 6% mai mult decât în 2023. Cantitatea a rămas însă cu 15,8% sub maximul relativ înregistrat în 2017.
Îngrășământ utilizat în agricultura UE | Cantitate în 2024 | Evoluție față de 2023 |
|---|---|---|
Azot | 8,9 milioane de tone | plus 5,8% |
Fosfor | 0,9 milioane de tone | plus 7,7% |
Total azot și fosfor | 9,8 milioane de tone | plus 6% |
România s-a numărat printre cei mai mari consumatori de fertilizanți cu fosfor, cu aproximativ 90.000 de tone în 2024. Împreună, Spania, Franța, Italia, România și Germania au concentrat peste jumătate din consumul european de fosfor.
Revenirea consumului nu elimină vulnerabilitatea de aprovizionare. Gazele naturale reprezintă materia primă și principala sursă de energie pentru producerea fertilizanților azotați, iar fosfații provin din rezerve concentrate într-un număr redus de țări. În cazul potasiului, piața europeană depinde, de asemenea, de furnizori externi.
Pentru ferme, această legătură dintre energie și fertilizanți înseamnă că perturbările pieței gazelor pot afecta simultan prețul electricității, combustibililor și al azotului. AGRONET.ro a prezentat efectele riscurilor energetice asupra costurilor agricole, inclusiv asupra serelor, irigațiilor, uscării cerealelor și producției de îngrășăminte.
Ce poate fi recuperat din dejecțiile zootehnice
Prin digestie anaerobă, dejecțiile lichide, gunoiul de grajd și așternutul de pasăre pot fi transformate în două resurse:
- biogaz, utilizabil pentru producerea de electricitate și căldură sau purificat până la biometan;
- digestat, care păstrează o parte importantă a azotului, fosforului și potasiului din materia introdusă în instalație.
Digestatul nu este însă un produs uniform. Compoziția sa depinde de tipul dejecțiilor, materialele introduse în instalație și tehnologia de tratare. Pentru utilizarea agricolă sunt necesare analize ale conținutului de nutrienți, o dozare corelată cu necesarul culturilor și respectarea condițiilor privind depozitarea și aplicarea.
În regiunile cu multe ferme zootehnice, simpla producere a digestatului nu rezolvă problema surplusului de nutrienți. Azotul și fosforul trebuie separate, concentrate, transportate și aplicate în zone în care culturile le pot utiliza. În lipsa acestei organizări, costul transportului și riscul de aplicare excesivă pot limita avantajele economice și de mediu.
Noile reguli RENURE permit o utilizare mai largă
Comisia Europeană a adoptat la 9 februarie 2026 norme pentru fertilizanții RENURE, denumire provenită din expresia „azot recuperat din gunoi de grajd”. Categoria cuprinde materiale obținute prin prelucrarea dejecțiilor, astfel încât azotul să poată fi utilizat într-un mod apropiat de fertilizanții minerali.
Noile reguli permit statelor membre să autorizeze folosirea produselor RENURE peste plafonul de 170 de kilograme de azot pe hectar și pe an aplicabil azotului provenit din gunoi de grajd și din dejecții prelucrate. Această posibilitate nu înseamnă eliminarea limitelor de fertilizare: aplicarea rămâne condiționată de cerințe privind produsul, necesarul culturilor, perioadele de administrare și protecția apelor.
Pentru fermele zootehnice, schimbarea poate crea o cale de valorificare a azotului care altfel ar rămâne concentrat în zonele cu efective mari. Efectul economic va depinde însă de costul instalațiilor de separare și tratare, de energia utilizată, de distanțele de transport și de existența unei piețe pentru produsele recuperate.
Investițiile și controlul nutrienților rămân obstacolele principale
Transformarea dejecțiilor într-o sursă de energie și fertilizanți nu se reduce la instalarea unui digestor. Sunt necesare:
- platforme și rezervoare de depozitare conforme;
- instalații de digestie, separare și concentrare adaptate volumului fermei;
- analize periodice ale conținutului de azot, fosfor și potasiu;
- evidențe privind cantitățile produse, transportate și aplicate;
- contracte sau structuri de cooperare între fermele cu surplus și exploatațiile vegetale;
- acces la rețele de electricitate, gaze sau sisteme locale de utilizare a căldurii.
Modelele colective pot fi mai potrivite în zonele cu multe exploatații mici și mijlocii, deoarece împart costurile instalației și permit centralizarea tratării. Ele aduc însă cerințe suplimentare privind transportul dejecțiilor, responsabilitatea pentru produsul rezultat și distribuirea veniturilor.
Regulile pentru nitrați rămân o limită importantă. În România, programul de acțiune este aplicat pe întreg teritoriul, iar fermele trebuie să respecte condițiile privind perioadele de interdicție, capacitatea de depozitare, benzile de protecție și evidența fertilizării. Datele prezentate de AGRONET.ro privind poluarea cu azot arată că eutrofizarea apelor de suprafață rămâne o problemă extinsă, ceea ce face necesară dozarea atentă inclusiv în cazul fertilizanților recuperați.
O resursă strategică, dar nu un înlocuitor complet
Gunoiul de grajd poate furniza energie și poate înlocui o parte din azotul mineral cumpărat de ferme, în special acolo unde există efective zootehnice mari și consumatori agricoli aflați la distanțe rezonabile. Nu poate însă elimina integral importurile europene de azot, fosfor și potasiu.
Cantitatea de nutrienți disponibilă este legată de efectivele de animale, iar distribuția sa geografică nu coincide întotdeauna cu necesarul culturilor. Tratarea presupune costuri, iar pierderile de azot, emisiile și riscul de poluare nu dispar automat prin digestie anaerobă.
Pentru fermieri, rezultatul practic va depinde de apariția unor instalații dimensionate pentru condițiile locale, de cooperarea între exploatațiile zootehnice și vegetale și de modul în care România va pune în aplicare regulile europene pentru RENURE. Până atunci, dejecțiile rămân o resursă cu potențial energetic și agronomic, dar valorificarea lor cere un calcul separat pentru fiecare fermă sau grup de ferme.
