În acest articol
Muștele de Golubac au ucis cândva zeci de mii de animale pe Dunăre, iar marile invazii au dispărut după transformarea Defileului Dunării prin amenajarea Porților de Fier I. Insecta de numai câțiva milimetri, cunoscută științific drept Simulium colombaschense, a provocat timp de secole pierderi severe crescătorilor de animale din Banat, Oltenia și alte regiuni dunărene, relatează Adevărul.
Dimensiunea fenomenului apare și în cercetările științifice. Un studiu publicat în 2016 despre Simulium colombaschense indică faptul că, în anii cu invazii puternice, specia a fost responsabilă de moartea a până la aproximativ 22.000 de animale domestice într-un singur an în regiunea Dunării. Autorii au descris-o drept una dintre cele mai distructive muște negre cunoscute prin impactul asupra animalelor.
Peste 16.000 de animale pierdute în România în 1923
Una dintre cele mai grave invazii consemnate în România a avut loc în 1923. Naturalistul Ion Simionescu indica peste 16.000 de animale domestice pierdute în acel an, după ce roiurile s-au răspândit mult dincolo de Clisura Dunării, până în județe precum Dâmbovița și Bihor.
Cifra nu intră în contradicție cu reperul de aproximativ 22.000 de animale menționat în studiul din 2016. Prima se referă la pierderile raportate în România pentru episodul din 1923, în timp ce cercetarea modernă tratează impactul istoric al speciei în regiunea mai largă a Dunării.
Muștele atacau mai ales bovinele, caii, ovinele, caprinele și porcii. Femelele, care se hrănesc cu sânge, se adunau în număr foarte mare pe zonele corpului neacoperite de păr, în jurul ochilor, urechilor și nărilor. Relatările istorice descriu animale care fugeau necontrolat, încercau să intre în apă sau mureau la câteva ore după atacuri foarte puternice.
Pentru gospodăriile care depindeau de animale la tracțiune și de creșterea vitelor, asemenea episoade puteau însemna pierderea într-un timp foarte scurt atât a unei surse de hrană și venit, cât și a forței de muncă necesare lucrărilor agricole.
De ce Porțile de Fier erau locul ideal pentru insecte
Problema era legată direct de condițiile naturale ale Dunării. Larvele Simulium colombaschense se dezvoltau foarte bine în apele repezi și bine oxigenate ale Defileului Dunării, fixate pe substraturile aflate sub apă.
Zona Porților de Fier oferea astfel condițiile necesare dezvoltării unor populații foarte mari. După apariția adulților, roiurile puteau părăsi fluviul și se puteau deplasa pe distanțe considerabile în căutarea animalelor.
Înainte ca biologia insectei să fie înțeleasă, localnicii legau apariția roiurilor de peșterile și stâncile din apropierea localității Golubac, de pe actualul mal sârbesc. De aici provine și numele sub care insecta a rămas cunoscută în regiune.
Lacul de acumulare a eliminat condițiile care produceau marile roiuri
Schimbarea decisivă a venit odată cu amenajarea Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I. La 14 august 1969 a fost pusă în funcțiune ecluza românească, iar ridicarea treptată a nivelului Dunării a modificat profund sectorul de defileu.
Apa lacului de acumulare a acoperit stâncării și alte zone folosite de insecte pentru dezvoltare, iar viteza curentului s-a modificat. Habitatul care putea susține populațiile uriașe de Simulium colombaschense a fost astfel redus drastic.
Consecința a fost dispariția marilor invazii care făcuseră timp de secole victime printre animalele din comunitățile dunărene. Nu este vorba despre dispariția tuturor muștelor negre din regiune, ci despre prăbușirea populațiilor capabile să genereze atacurile de amploarea celor consemnate în trecut.
Cum încercau țăranii să își apere vitele
Înainte de transformarea Dunării, crescătorii aveau puține mijloace de protecție. Relatările din secolele XIX și XX arată că animalele erau ținute în grajduri în perioadele cu invazii, iar la muncile câmpului erau folosite mai ales metode bazate pe fum.
Țăranii aprindeau paie, bălegar sau alte materiale pentru a crea fum în jurul animalelor. Unele surse istorice menționează și ungerea sau spălarea zonelor expuse cu diferite preparate din pelin, frunze de nuc ori alte substanțe folosite la vremea respectivă.
Aceste practici trebuie privite ca mărturii istorice despre modul în care gospodăriile încercau să limiteze pierderile, nu ca recomandări actuale pentru combaterea insectelor.
Dunărea arată și astăzi cât de mult contează regimul apei pentru agricultură
Povestea muștei de Golubac este și un exemplu despre felul în care o schimbare majoră a regimului unui fluviu poate transforma un ecosistem și, indirect, condițiile în care funcționează agricultura.
În vara anului 2026, problema de pe Dunăre este de sens opus. AGRONET.ro a relatat că debitul la Baziaș a coborât la 1.350 m³/s pe 17 august, față de o medie multianuală de 3.900 m³/s pentru august, iar debitul redus a permis apei sărate să avanseze pe fundul brațului Sfântu Gheorghe până la 20–25 de kilometri în anumite situații.
Anterior, scăderea nivelului Dunării a afectat irigațiile și transportul cerealelor, inclusiv prin dificultăți de navigație pentru barje și probleme de alimentare cu apă a unor amenajări agricole.
Exemplul istoric de la Porțile de Fier arată însă un efect foarte diferit al modificării regimului apei: transformarea habitatului unei insecte care putea provoca pierderi de ordinul miilor sau chiar zecilor de mii de animale într-un singur an.
