În acest articol
O hartă climatică estimează unde agricultura își poate pierde productivitatea până în 2100, dacă structura culturilor și practicile de producție rămân neschimbate. Platforma CADI arată că riscul nu este distribuit uniform, iar pentru fermieri rezultatele trebuie interpretate ca un semnal privind necesarul de adaptare, nu ca o prognoză certă a recoltelor viitoare.
Instrumentul a fost dezvoltat de cercetători de la Institutul de Analiză Economică, centru al Consiliului Național de Cercetare al Spaniei. Harta utilizează o rețea cu rezoluția de aproximativ 9,3 pe 9,3 kilometri și compară productivitatea potențială a terenurilor în condiții climatice diferite.
Modelul menține culturile existente în 2020 și nu introduce măsuri precum irigații noi, schimbarea soiurilor, mutarea perioadelor de semănat sau înlocuirea culturilor. Din acest motiv, rezultatele descriu pierderile posibile în absența adaptării, nu producțiile care vor fi obținute efectiv de o anumită fermă.
Una din șase suprafețe agricole a pierdut peste 10% din potențial
Platforma folosește date istorice privind randamentele agricole furnizate de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură și înregistrări climatice din programul european Copernicus. Cercetătorii au comparat perioadele 1981–2000 și 2001–2020, apoi au realizat proiecții până la sfârșitul secolului pe baza mai multor scenarii climatice.
Datele deja observate indică faptul că una din șase suprafețe agricole ale lumii ar fi pierdut peste 10% din productivitatea potențială în ultimele două decenii, comparativ cu cele două decenii precedente.
Pierderile sunt concentrate în special în regiunile tropicale. Unele zone nordice și montane înregistrează creșteri procentuale, însă autorii avertizează că acestea pornesc adesea de la niveluri reduse de producție și nu compensează automat declinul din marile regiuni agricole.
În Europa, modelul indică o diferență între nord și sud:
- Scandinavia, Scoția și unele zone alpine ar putea beneficia de condiții mai favorabile;
- sudul continentului ar urma să piardă din potențialul agricol;
- în interiorul aceleiași țări pot exista diferențe mari între regiuni;
- câștigurile dintr-o zonă nu înlocuiesc ușor pierderile din alta, deoarece presupun infrastructură, terenuri, apă și investiții noi.
Aproape jumătate din populație ar putea locui în zone afectate
În prezent, aproximativ 15% din populația mondială trăiește în regiuni în care potențialul agricol ar fi scăzut cu cel puțin 5%.
Într-un scenariu de încălzire medie spre ridicată, cu aproximativ 2,1 grade Celsius suplimentare până la jumătatea secolului, ponderea ar putea ajunge la aproape jumătate din populația planetei în perioada 2041–2060.
Modelul indică și o concentrare geografică puternică a riscului. Aproximativ 5% dintre teritoriile tropicale ar reprezenta deja 35% din pierderile observate, iar aproape un sfert dintre țări ar putea suporta între 85% și 90% din daunele globale estimate până la jumătatea secolului.
Aceste valori sunt proiecții rezultate din modelare. Ele depind de scenariul climatic ales și de ipoteza că sistemele agricole nu se adaptează.
Pentru România, adaptarea poate schimba rezultatul
Sursa nu oferă în text valori distincte pentru România, astfel că harta nu poate susține, fără o analiză suplimentară, un procent național sau județean al pierderilor. Agricultura românească este însă deja expusă unor riscuri incluse în model: secetă pedologică, temperaturi extreme și variații mari ale precipitațiilor.
În județul Arad, de exemplu, sub 2% din suprafața agricolă analizată beneficiază de irigații, iar unii producători au început să înlocuiască cerealele cu suprafețe împădurite. Diferența dintre terenurile irigate și cele neirigate este prezentată în articolul agronet.ro despre fermierii din Arad care renunță la cereale din cauza secetei.
Acest exemplu arată de ce rezultatele CADI nu trebuie citite drept o evoluție inevitabilă. Productivitatea viitoare poate fi influențată prin:
- extinderea și reabilitarea irigațiilor;
- utilizarea unor soiuri și hibrizi adaptați la deficitul de apă;
- schimbarea structurii culturilor;
- conservarea apei în sol;
- ajustarea perioadelor de semănat;
- rotații mai diversificate;
- protejarea solului împotriva degradării;
- modernizarea sistemelor de avertizare și monitorizare.
Investițiile mari în infrastructură pot reduce o parte a expunerii. Primul tronson al Canalului Siret–Bărăgan a intrat în procedură de achiziție, iar autoritățile estimează că proiectul complet ar putea deservi aproximativ 700.000 de hectare. Detaliile sunt prezentate de agronet.ro în articolul despre reluarea proiectului Canalului Siret–Bărăgan.
Harta poate orienta investițiile, nu deciziile unei singure ferme
Rezoluția platformei permite identificarea unor regiuni vulnerabile, dar nu înlocuiește analiza locală. Randamentul unei exploatații depinde și de sol, accesul la apă, tehnologia folosită, cultura aleasă, capitalul disponibil și posibilitatea de a schimba sistemul de producție.
Utilitatea principală a CADI este prioritizarea investițiilor publice și private. Zonele unde pierderile sunt estimate mai devreme sau la niveluri mai ridicate pot necesita:
- infrastructură de irigații și stocare a apei;
- cercetare pentru culturi tolerante la secetă și căldură;
- servicii de consiliere agricolă;
- asigurări și instrumente de gestionare a riscului;
- capacități de depozitare și procesare adaptate noilor regiuni de producție;
- măsuri pentru conservarea fertilității solului.
Harta arată consecințele posibile ale menținerii sistemului agricol actual într-un climat diferit. Pentru fermieri, concluzia practică nu este că pierderile sunt prestabilite, ci că investițiile făcute înaintea scăderii randamentelor pot decide cât din riscul proiectat se va transforma în pierdere economică.
