În acest articol
Peste 100 de comunități din România au restricții de apă, iar lipsa rezervelor începe să limiteze inclusiv posibilitatea de a iriga culturile, nu doar alimentarea localităților. Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a legat extinderea irigațiilor de investițiile în infrastructura capabilă să păstreze apa în teritoriu, potrivit declarațiilor prezentate de Xchg.
Buzoianu susține că România are de ani de zile o strategie de gestionare a secetei rămasă neaplicată, în timp ce intervențiile s-au concentrat în mare parte pe gestionarea crizelor punctuale. Ministrul a indicat investiții în baraje, diguri și lacuri de acumulare printre lucrările necesare pentru crearea unor rezerve de apă.
Pentru agricultură, mesajul este direct: infrastructura de irigații construită în câmp nu poate compensa lipsa apei la sursă.
Irigațiile depind întâi de existența apei la sursă
Problema este deja vizibilă în sezonul 2026. La începutul lunii august, AGRONET.ro relata că MADR, ANIF și Apele Române au început inventarierea surselor de apă disponibile pentru irigații, după ce seceta hidrologică și debitele reduse au limitat funcționarea unor amenajări.
La 30 iulie, debitul Dunării la Baziaș coborâse la aproximativ 1.600 m³/s, cu circa 66% sub media multianuală a lunii iulie, de 4.750 m³/s. Pe sectorul Călărași–Cernavodă erau menținute restricții de treapta a III-a pentru alimentarea sistemelor de irigații.
Situația arată diferența dintre o suprafață amenajată pentru irigare și o suprafață care poate primi efectiv apă. Sunt necesare simultan o sursă cu debit suficient, captări funcționale, canale, stații de pompare și capacitatea de a transporta apa până la parcele.
Fermieri cu instalații de irigat, dar fără suficientă apă
Consecințele sunt deja severe în sudul țării. AGRONET.ro a relatat la 20 august despre ferme din Dolj care estimează pierderi de 80–100%, după ce producătorii investiseră în instalații de irigații, dar apa nu a mai ajuns în volumele necesare pe canale.
Exemplul din Dolj arată limita investițiilor făcute exclusiv la nivelul exploatației. Un pivot, o pompă sau o instalație modernă nu poate produce apă atunci când fluviul, râul sau acumularea din care depinde amenajarea nu mai asigură debitul necesar.
În asemenea situații, problema se mută dincolo de modernizarea sistemelor existente și ajunge la administrarea apei pe întregul an: câtă apă poate fi reținută în perioadele umede și unde poate fi stocată pentru lunile secetoase.
Apa din perioadele cu debite mari ar putea deveni rezervă pentru vară
Aceeași idee a fost ridicată recent de fermierul Alexander Degianski, membru al Consiliului Regiunea Banat din cadrul Clubului Fermierilor Români. AGRONET.ro a analizat propunerea de stocare a unei părți din debitele mari ale râului Timiș, astfel încât apa să poată fi utilizată ulterior pentru irigații.
Calculul de ordin de mărime arată potențialul: un debit de 100 m³/s derivat timp de 24 de ore înseamnă 8,64 milioane m³ de apă. Acest volum ar fi echivalent cu o udare de 50 mm pentru aproximativ 17.280 de hectare, înainte de a lua în calcul pierderile și limitele tehnice ale unui sistem real.
Propunerea nu presupune folosirea necontrolată a apei din viituri. Miza este proiectarea unor acumulări, rezervoare, canale sau alte spații de retenție care să poată prelua surplusul atunci când debitul permite, fără a compromite rolul infrastructurii de apărare împotriva inundațiilor.
Pentru ferme, următoarea miză este capacitatea efectivă de stocare
Declarația Dianei Buzoianu mută discuția despre secetă către infrastructura aflată înaintea sistemului de irigații. Pentru agricultori, nu este suficient să existe programe pentru stații de pompare, canale sau echipamente la nivelul fermei dacă sursa din care trebuie alimentate rămâne vulnerabilă în anii secetoși.
Informațiile decisive vor fi capacitățile suplimentare de stocare pe care România le poate construi sau reabilita, amplasarea acestora, volumele disponibile pentru agricultură, legătura cu amenajările de irigații și calendarul investițiilor.
Sezonul 2026 arată deja costul întârzierii. În unele zone există instalații de irigat, dar nu mai există suficientă apă pentru a le folosi. În acest context, reținerea apei atunci când este disponibilă devine o componentă la fel de importantă pentru agricultură precum transportul ei până la cultură.
