Potrivit datelor Comisiei Europene, România a exportat în primele cinci săptămâni ale anului comercial 2021-2022 (01.07-30.06-2022) aproximativ 1 milion de tone de cereale. Am depășit astfel Franța, țară care a reușit să livreze puțin peste 300.000 de tone de cereale, clasându-se pe locul 2. Avem detalii mai jos.
Probabil vă întrebați ce tip de cereale am exportat într-o cantitate atât de mare. Ei bine, România a exportat aproximativ 537.700 de tone de orz și aproximativ 430.000 de tone de grâu. Totodată, s-au adăugat și 41.300 de tone de porumb. Grâul a ajuns în principal în Coreea, Marea Britanie, Algeria, Israel și Sri Lanka. Pe de altă parte, Turcia, China și Iordania au importat o cantitate mai mare de orz.
Prețurile au crescut în acest an comercial cu 20% față de 2020
Debutul noului an a însemnat intrerea pe un trend descedent, după o perioadă de creștere în care prețul FOB din portul Constanța a ajuns chiar la 244 de euro/tonă. Pe 29 iulie prețul era de 208 euro/tonă, comparabil cu cel din Ljublijiana (207 euro) sau Burgos – Spania (211 euro/tonă). Cel mai mare preț mediu a fost raportat totuși în Bologna (Italia) – 226 euro / tonă. În 2020 prețul mediu la grâu a fost de 170 de euro. Totodată, prețul mediu DEPSILO a fost de 176 euro în Oltenia.
Începând din 22 iulie, prețul mediu pentru porumb din portul Constanța era de 256 de euro / tonă. În Oltenia (preț DEPSILO), începând cu 29 iulie, prețul era de 175 de euro / tonă. Aflăm totuși că trendul este unul ascendent față de săptămânile anterioare, dar și față de perioada similară a anului trecut când tona în portul Constanța se vindea în medie cu 164 de euro.
Orzul pentru animale a cunoscut un preț mediu în Muntenia începând din 29 iulie de 175 de euro / tonă (DEPSILO). Totuși, în Hamburg, Valladolid (Spania), Dublin sau Bolognia prețul ajungea la peste 200 euro / tonă. Raportându-ne totuși la aceeași perioadă a anului trecut, prețul din România este cu peste 17% mai mare.
Pentru comparație, în anul 2020 România a exportat peste granițele UE, în anul comercial 2020-2021, aproximativ 6,2 milioane de tone de cereale, valoarea ridicându-se la aproximativ 1,8 miliarde de euro. Anul trecut am fost pe poziția a doua, după Franța, cu o cotă de piață de 15%.
[…] cu mult timp în urmă vă informam că România a reușit să ajungă cel mai mare exportator de cereale din Europa. Ei bine, aflăm astăzi cum se descurcă țara noastră și în ceea ce privește producția de […]
[…] pariază că agricultura va crește cu două cifre. Vă informam în trecut că România a livrat peste 1 milion de tone de cereale deja, depășind Franța și ajungând cel mai mare exportator din Europa în doar cinci săptămâni […]