În acest articol
România are nevoie de politici economice care să continue dincolo de ciclurile electorale, iar agricultura performantă trebuie tratată ca unul dintre domeniile cu potențial real de dezvoltare, a susținut academicianul Nicolae Zamfir, vicepreședinte al Academiei Române, la Forumul de la Neptun. În intervenția prezentată de Agrointeligența, acesta a cerut un proiect național bazat pe continuitate, competență și consens, în care educația, cercetarea, digitalizarea administrației și transformarea inovării în rezultate economice să devină priorități.
Mesajul are o legătură directă cu agricultura. Fermierii lucrează cu investiții care se recuperează în ani, nu în durata unui exercițiu bugetar, iar schimbările repetate de reguli, programe, fiscalitate sau proceduri administrative pot afecta deciziile privind utilajele, irigațiile, depozitarea, procesarea și tehnologia.
Agricultura performantă, indicată printre sectoarele cu potențial
Nicolae Zamfir a inclus explicit agricultura performantă, alături de tehnologia informației, inginerie, energie și medicină, între domeniile în care România dispune de competențe și resurse importante.
Problema identificată de vicepreședintele Academiei Române este însă distanța dintre existența acestor competențe și transformarea lor în rezultate economice.
„Transformarea rezultatelor cercetării în tehnologie și în servicii cu valoare adăugată trebuie să devină o prioritate.”
În agricultură, această legătură înseamnă mai mult decât apariția unor tehnologii noi. Rezultatele cercetării trebuie să ajungă efectiv în ferme sub forma unor soiuri și hibrizi adaptați, sisteme de irigații mai eficiente, agricultură de precizie, monitorizarea culturilor, reducerea consumului de inputuri sau tehnologii pentru procesarea producției.
România este încă în urmă la agricultura de precizie
Necesitatea transformării cercetării și digitalizării în rezultate concrete se vede și în datele disponibile despre ferme.
AGRONET.ro arăta recent că România se afla în 2023 între ultimele trei state ale Uniunii Europene după ponderea fermelor care utilizau tehnologii de agricultură de precizie.
Indicator, 2023 | România / UE |
|---|---|
Ferme din România care foloseau agricultura de precizie | aproximativ 10–15% |
Ferme din UE care foloseau agricultura de precizie | aproximativ 18% |
Suprafața UE administrată de ferme cu tehnologii de precizie | aproximativ 44% |
Ferme UE cu sisteme informatice de gestionare | aproximativ 11% |
Ferme UE care utilizau robotică | aproximativ 7% |
Structura agriculturii românești explică o parte a diferenței. România avea în 2023 circa 2,86 milioane de exploatații, cu o suprafață medie de numai 4,39 hectare. Investițiile în senzori, ghidare automată, aplicare variabilă sau programe informatice sunt mai greu de amortizat în exploatațiile foarte mici.
Soluția nu este însă obligatoriu achiziția individuală. Cooperativele, prestatorii de servicii, utilajele utilizate în comun și centrele regionale de servicii pot permite accesul la tehnologie fără ca fiecare fermier să suporte integral investiția.
Digitalizarea administrației poate avea un efect la fel de important ca digitalizarea tractorului
Nicolae Zamfir a indicat și modernizarea administrației drept una dintre direcțiile care pot produce rezultate într-un interval relativ scurt.
Pentru fermieri, acesta este un punct important. Digitalizarea agriculturii nu se rezumă la GPS, drone sau senzori. Ea privește și relația exploatației cu APIA, AFIR, administrația fiscală, autoritățile locale și celelalte instituții implicate în autorizări, plăți și investiții.
Simplificarea procedurilor și reducerea solicitării repetate a acelorași documente pot diminua costurile administrative ale fermei și timpul consumat în afara activităților de producție.
De aceea, performanța agriculturii depinde de două tipuri de digitalizare care trebuie să avanseze împreună:
- digitalizarea fermei, prin utilaje, senzori, programe și utilizarea datelor;
- digitalizarea administrației, prin proceduri mai simple și servicii publice care comunică între ele.
Cercetarea trebuie legată de problemele concrete din ferme
Academicianul a plasat educația și cercetarea în centrul unui eventual proiect național de dezvoltare și a cerut finanțare predictibilă, evaluare pe criterii de performanță și integrarea mai puternică a cercetării românești în rețelele europene.
Pentru agricultură, această abordare are valoare numai dacă cercetarea răspunde problemelor din teren.
Seceta, deficitul de apă, degradarea solului, bolile și dăunătorii, productivitatea redusă, costurile inputurilor și lipsa forței de muncă sunt teme în care cercetarea aplicată poate influența direct rentabilitatea exploatațiilor.
De asemenea, AGRONET.ro a relatat că Uniunea Europeană pregătește deja prioritățile de cercetare agricolă pentru perioada de după 2027, prin inițiativa AgRI 2040. Fermierii, cercetătorii și companiile sunt chemați să contribuie la stabilirea direcțiilor viitoarelor investiții europene.
România are astfel interesul să lege propriile institute, universități și ferme comerciale de aceste programe, pentru ca tehnologia dezvoltată să nu rămână izolată de nevoile producătorilor.
Continuitatea este esențială într-un sector care lucrează pe termen lung
Mesajul central transmis la Neptun este relevant tocmai prin această perspectivă.
Un sistem de irigații, o fermă zootehnică, un depozit frigorific, o plantație pomicolă sau o investiție în procesare nu se construiesc pentru un singur an. Nici formarea specialiștilor, cercetarea agricolă sau digitalizarea exploatațiilor nu pot produce rezultate prin măsuri fragmentate.
Pentru agricultură, un proiect național bazat pe continuitate ar trebui să însemne reguli previzibile, infrastructură, cercetare aplicată, acces la tehnologie și o administrație care reduce, nu multiplică, sarcinile fermierului.
În acest sens, ideea prezentată de Nicolae Zamfir depășește discursul general despre dezvoltarea României. Agricultura este unul dintre domeniile în care efectele continuității sau ale lipsei acesteia pot fi măsurate foarte concret: în producția la hectar, consumul de apă și inputuri, valoarea adăugată obținută din procesare și capacitatea fermelor românești de a concura pe piața europeană.
