În acest articol
Veniturile din turbine eoliene pot finanța refacerea pădurilor afectate, iar în Germania proprietarii unor suprafețe degradate de secetă, schimbări climatice sau atacuri de insecte folosesc deja această logică economică. Martin Vollnhals, director de dezvoltare în cadrul Statkraft Germania, explică pentru agrarheute că amplasarea turbinelor pe terenuri forestiere afectate poate genera venituri pe termen lung care să acopere o parte din costurile reîmpăduririi.
Modelul nu presupune instalarea turbinelor în orice pădure. Compania indică drept prioritare suprafețele deja degradate sau afectate de atacuri de insecte, în timp ce pădurile valoroase de foioase, cele mixte și zonele cu importanță ecologică ridicată ar trebui evitate.
Pentru proprietarii forestieri, miza este financiară: refacerea unor suprafețe mari poate necesita milioane de euro, iar veniturile constante din arendarea terenului pentru producția de energie pot deveni una dintre sursele de finanțare.
Refacerea a 400 de hectare poate costa până la 2,8 milioane de euro
Statkraft prezintă cazul unui proprietar german care deține aproximativ 800 de hectare de pădure, dintre care 400 de hectare au fost deja pierdute în urma efectelor schimbărilor climatice.
Costurile de reîmpădurire sunt estimate în Germania la aproximativ 5.000–7.000 de euro pe hectar. Pentru cele 400 de hectare afectate, rezultă o nevoie financiară de:
- aproximativ 2 milioane de euro, la 5.000 euro/ha;
- aproximativ 2,8 milioane de euro, la 7.000 euro/ha.
În astfel de situații, veniturile obținute din contractele pentru turbine pot susține refacerea terenului cu specii mai bine adaptate la temperaturi ridicate, secetă și alte riscuri climatice.
Compania susține că o parte dintre proprietarii forestieri folosesc deja aceste venituri pentru transformarea monoculturilor vulnerabile în păduri mixte, mai rezistente.
Turbinele din pădure sunt mai scumpe decât cele de pe teren deschis
Investiția este însă mai dificilă decât într-un amplasament agricol sau pe un teren fără vegetație forestieră.
Potrivit lui Vollnhals, un proiect eolian realizat într-o pădure poate avea costuri cu aproximativ 10–25% mai mari decât un proiect comparabil instalat pe teren deschis.
Diferența apare în principal din cauza:
- reliefului mai dificil;
- lucrărilor suplimentare de terasare;
- necesității construirii căilor de acces;
- cerințelor mai stricte pentru protejarea speciilor și habitatelor;
- lucrărilor forestiere suplimentare;
- măsurilor compensatorii.
Din acest motiv, nu orice teren forestier afectat devine automat potrivit pentru o turbină. Viteza vântului și costul racordării la rețea pot decide dacă proiectul este sau nu rentabil.
Statkraft afirmă că racordarea la rețeaua electrică a devenit una dintre cele mai mari dificultăți pentru noile proiecte eoliene din Germania. Unele investiții pot primi acces la rețea abia după mai mulți ani.
Contractele pot aduce venituri timp de două-trei decenii
Pentru proprietarul terenului, unul dintre avantajele importante este durata contractului.
În Germania, contractele pentru terenurile utilizate de proiectele eoliene sunt încheiate de regulă pentru 20–25 de ani, cu posibilități de prelungire. Plățile pot fi ajustate în timp prin trepte de chirie stabilite contractual sau prin indexarea la inflație.
Nu toate suprafețele sunt plătite la fel. Proprietarul terenului pe care este amplasată efectiv fundația turbinei primește o remunerație diferită de cel al unui teren utilizat numai pentru acces.
Pot fi plătite separat și suprafețele necesare pentru măsuri compensatorii, acces, intervenții forestiere sau alte restricții generate de proiect.
Concurența între dezvoltatori poate crește valoarea contractelor. Vollnhals spune că, la unele licitații organizate de administrațiile forestiere germane, pentru aceeași suprafață pot exista 20–30 de companii interesate.
România are o altă piață, dar aceeași problemă a costului regenerării
Modelul german nu poate fi transferat direct în România, deoarece legislația forestieră, regimul terenurilor, autorizarea și piața energiei sunt diferite. Problema finanțării regenerării forestiere există însă și aici.
Pentru programul din 2026, Romsilva are nevoie de aproximativ 25 de milioane de puieți forestieri pentru lucrările de regenerare. Programul vizează circa 9.500 de hectare, dintre care 5.920 de hectare prin regenerare naturală și 3.580 de hectare prin regenerare artificială.
Necesitatea unei capacități mai mari de producție a materialului săditor a determinat deja investiții importante. AGRONET.ro a prezentat modernizarea Pepinierei Silvice Simileasca, unde investiția de 9,63 milioane de lei include o linie pentru puieți forestieri containerizați, 12 spații protejate, utilaje, irigații și producție fotovoltaică.
Diferența este că, în cazul prezentat din Germania, finanțarea pentru refacerea pădurii poate proveni direct din veniturile generate de terenul forestier.
În România, regenerabilele sunt orientate deocamdată spre terenurile degradate
O direcție apropiată, dar nu identică, apare și în România. Statul a identificat 32.074,79 hectare de terenuri degradate sau slab productive care ar urma să poată fi concesionate pentru proiecte fotovoltaice și eoliene.
Registrul analizat de AGRONET.ro privește terenuri ale statului și nu reprezintă un program pentru instalarea turbinelor în păduri. Principiul economic este însă asemănător: suprafețe cu valoare productivă redusă pot genera venituri prin producția de energie.
Pentru păduri, discuția este mai sensibilă. Valoarea ecologică a amplasamentului, fragmentarea habitatelor, drumurile necesare, protecția speciilor și suprafața scoasă temporar sau permanent din circuitul forestier trebuie evaluate înaintea avantajului financiar.
Exemplul german arată însă o situație în care energia și silvicultura nu sunt tratate obligatoriu ca activități concurente. Pe suprafețele deja grav degradate, veniturile obținute timp de două-trei decenii dintr-un proiect eolian pot deveni capitalul necesar pentru plantarea următoarei generații de pădure.
