În acest articol
Costul pe tonă devine indicatorul decisiv pentru profitul unei ferme, într-o piață în care prețurile cerealelor rămân sub presiune, iar simpla creștere a producției nu garantează o marjă mai bună. Alexandru Haită, fermier din Călinești, județul Teleorman, spune într-un interviu acordat Revistei Ferma că strategia exploatației sale de aproximativ 1.200 de hectare s-a mutat tot mai mult spre controlul cheltuielilor, reducerea trecerilor pe teren și calcularea rezultatului economic pentru fiecare tonă produsă.
Ferma lucrează integral în sistem cu lucrări minime ale solului, după un proces de tranziție început în 2009. În actualul sezon, producțiile au fost cu aproximativ 30% mai mici față de anul precedent, însă fermierul spune că obiectivul nu este obținerea cu orice preț a unui randament maxim, ci păstrarea unei tehnologii care poate rămâne rentabilă și în anii dificili.
Rapiță la 3,7 t/ha, grâu la 7 t/ha și orz la 8 t/ha
Rapița a ocupat aproximativ 500 de hectare, aproape 42% din suprafața fermei. Producția medie din 2026 a fost de aproximativ 3,7 t/ha, cu 500-600 kg/ha sub nivelul obișnuit al exploatației.
Pe o perioadă mai lungă, ferma a depășit în medie 4,2 t/ha la rapiță în ultimii șase ani.
La grâu, Alexandru Haită indică o producție de aproximativ 7 t/ha, cu circa 1,3 t/ha mai puțin decât media obținută în sezonul precedent. Orzul a ajuns la 8 t/ha, după un nivel de 9,4 t/ha în 2025.
Scăderea nu este pusă exclusiv pe seama secetei. Toamna uscată a afectat răsărirea, iar ulterior excesul de umiditate și temperaturile scăzute din iarnă și primăvară au limitat dezvoltarea culturilor.
Rezultatul la rapiță rămâne peste reperul național de aproximativ 3,08 t/ha utilizat în estimările europene din această vară. AGRONET.ro a analizat recent producțiile de peste 5 t/ha raportate în Călărași și Ialomița, însă diferențele mari dintre ferme arată și de ce randamentul singur nu poate descrie rezultatul economic.
„Costul pe tonă este cel care contează”
Pentru Alexandru Haită, schimbarea esențială este trecerea de la evaluarea fermei prin producția maximă la calcularea costului real al fiecărei tone.
„Nu mai este suficient să urmărești producția la hectar. Costul pe tonă este cel care contează.”
Logica este simplă: o tehnologie proiectată pentru o producție foarte mare presupune, de regulă, cheltuieli mai ridicate. Dacă vremea, prețul sau un alt element al tehnologiei nu evoluează conform planului, ferma rămâne cu investiția făcută, dar fără cantitatea de marfă necesară pentru diluarea costurilor.
Această problemă este cu atât mai importantă într-un an cu prețuri reduse la cereale. Cele mai recente date analizate de AGRONET.ro arătau pentru perioada 14-20 septembrie 2026 cotații ale grâului de panificație de 190,24 euro/tonă în Banat, 190,81 euro/tonă în Oltenia și 206,58 euro/tonă în Muntenia, toate la plecarea din siloz. În unele tranzacții la poarta fermei, nivelurile pot fi și mai mici.
În aceste condiții, diferența dintre o tehnologie de 7 t/ha și una concepută pentru 8-9 t/ha trebuie judecată și prin cheltuielile suplimentare necesare pentru fiecare tonă în plus.
Consum de aproximativ 7 litri de motorină pe hectar la pregătirea terenului
Una dintre cele mai importante reduceri de cost din ferma din Teleorman a venit din limitarea lucrărilor solului.
Alexandru Haită spune că a renunțat de aproximativ trei ani la scarificare și drenaje mecanice. În prezent, pregătirea poate presupune o dezmiriștire superficială, eventual o trecere cu tocătorul sau discul și apoi semănatul.
Pentru aceste operațiuni, consumul indicat de fermier este de aproximativ 7 litri de motorină pe hectar.
Pe o exploatație de 1.200 de hectare, fiecare trecere eliminată poate deveni relevantă nu numai prin combustibilul economisit, ci și prin reducerea orelor de funcționare a tractoarelor, a uzurii utilajelor și a necesarului de muncă.
Presiunea costurilor este o problemă mai largă în agricultura regională. AGRONET.ro a arătat în cazul fermelor de grâu din Serbia cum creșterea randamentului poate fi anulată economic de scumpirea motorinei și a îngrășămintelor atunci când prețul cerealelor stagnează.
Mai puține îngrășăminte și eliminarea unor tratamente foliare
Strategia de reducere a costurilor nu s-a limitat la lucrările solului. Ferma a diminuat cantitățile de îngrășăminte complexe și azotoase și a redus fertilizările foliare care nu au mai produs, în ultimii ani, un răspuns economic suficient.
Principiul aplicat este păstrarea tehnologiei de bază, dar eliminarea acelor intervenții pentru care costul suplimentar nu este recuperat prin producție.
Pentru o fermă, calculul poate fi făcut direct: dacă un tratament sau o fertilizare suplimentară costă 300 de lei/ha, iar grâul este valorificat la 1.000 de lei/tonă, intervenția trebuie să producă cel puțin 300 kg/ha în plus doar pentru a-și recupera costul direct. În calculul complet intră însă și costurile financiare, transportul și eventualele cheltuieli suplimentare generate de producția mai mare.
Tranziția la minimum-till a durat peste un deceniu
Alexandru Haită a renunțat la plug în 2009, însă trecerea completă către actualul sistem nu s-a produs într-un singur sezon.
Ferma a combinat inițial lucrările minime cu lucrări verticale ale solului, iar perioada completă de tranziție a durat aproximativ 11-12 ani. Fermierul apreciază că, folosind experiența acumulată între timp, o schimbare similară ar putea fi făcută astăzi în patru-cinci ani.
Una dintre dificultăți este refacerea structurii naturale a solului. Exploatația lucrează soluri brun-roșcate, cu aproximativ 50% argilă și un pH de cel mult 6. În aceste condiții, atât deficitul de apă, cât și acumularea rapidă a unor cantități mari de precipitații pot afecta culturile.
Fermierul spune că 100 de litri de apă pe metru pătrat într-o singură săptămână pot provoca băltiri, iar paguba produsă în acel moment nu este anulată dacă ulterior urmează o perioadă de secetă.
Rapița a răspuns cel mai bine sistemului conservativ
Dintre culturile testate în fermă, rapița s-a adaptat cel mai bine sistemului cu lucrări minime. Alexandru Haită pune acest comportament inclusiv pe seama rădăcinii pivotante puternice, care poate explora mai bine profilul de sol.
În schimb, culturile de primăvară au fost eliminate complet din rotație. Structura fermei este construită în jurul cerealelor și oleaginoaselor de toamnă.
Decizia este specifică acestei exploatații și condițiilor sale de sol și climă, dar arată până unde poate merge adaptarea structurii culturilor atunci când obiectivul este reducerea riscului economic, nu diversificarea cu orice preț.
Ferma caută venituri și din procesare și zootehnie
Strategia de reducere a costurilor este completată de încercarea de a integra o parte mai mare din producție.
Alexandru Haită și soția sa, Alexandra, au dezvoltat distileria Măgura Zamfirei, cu o cifră de afaceri de aproximativ 400.000 de euro anual. Portofoliul include gin, whisky, vodcă și alte distilate, iar producția de gin ajunge la aproximativ 20.000 de litri pe an.
Planul este ca o parte mai mare din cerealele fermei să fie procesată în propriile produse.
Următoarea etapă este integrarea zootehniei. Ferma a cumpărat deja primele bovine Angus, iar efectivul ar urma să ajungă la aproximativ 50 de capete până în toamnă. Ținta pentru 2030 este de 250-300 de vaci-mamă, la care se vor adăuga tineretul și animalele destinate îngrășării.
Borhotul rezultat din producția de whisky ar urma să fie utilizat în hrana bovinelor, ceea ce ar lega producția vegetală, procesarea și zootehnia într-un circuit comun.
Într-o perioadă în care prețurile cerealelor pot rămâne mult timp sub presiune, strategia fermei din Teleorman mută astfel indicatorul principal de la „câte tone am recoltat” la „cât m-a costat fiecare tonă și câtă valoare pot obține din ea”.
