
Grupul Agroland (simbol bursier AG) a intrat pe piața din Sibiu prin deschiderea primului magazin din oraș. Investiția a fost de 200.000 de euro, stocurile de marfă nefiind incluse în această sumă. Agroland MEGA Sibiu este situat în nordul orașului, în incinta Prima Shopping Center. Acesta este cel de-al zecelea magazin MEGA inaugurat de Agroland în 2021, iar compania are în plan să mai deschidă două unități în Bârlad și Balș.
Agroland este cea mai mare rețea de magazine cu produse pentru gardening, pet care și hobby farming din România. Fondată în 1997 la Timișoara, este condusă de către antreprenorul Horia Cardoș și are 100% capital românesc. În prezent rețeaua are peste 250 de magazine localizate în 29 de județe și peste 2.2 milioane de clienți pe an. Printre produsele comercializate se află produse pentru grădinărit – semințe, material săditor, fertilizanți, echipamente, hrană și accesorii pentru animale, dar și pui de o zi. Tot aici găsiți și furaje și echipamente pentru ferme mici și medii.
Cel mai nou magazin MEGA din rețeaua Agroland a fost inaugurat la Sibiu. El ocupă 675 de metri pătrați, din care 603 sunt destinați magazinului propriu-zis, 72 de mp fiind utilizați pentru depozitarea mărfii. În oferta magazinului regăsim în jur de 3000 de produse. Totodată, cu ocazia inaugurării, sibienii vor beneficia de numeroase oferte speciale și promoții, în special pe segmentul grădinărit și cel de îngrijire al animalelor de companie.
Fondatorii Agroland estimează pentru acest magazin un trafic mediu zilnic de aproximativ 250-300 de persoane. De asemenea, valoarea vânzărilor ar ajunge undeva la peste 810.000 euro în primul an de activitate, generând deja profit în 2022. Agroland Sibiu nu reprezintă doar prima unitate din rețea deschisă în oraș, ci și cea dintâi în care a fost implementată noua identitate vizuală promovată de Grupul Agroland.