În primele 6 luni ale anului 2021, România a exportat animale vii în valoare de peste 262 milioane de euro

0
1157
Animale

Animalele vii exportate aduc venituri importante pentru România, după cum aflăm chiar azi via Agrointel.ro. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale dezvăluie că în primele 6 luni ale anului au fost exportate animale vii în valoare totală de 262,35 milioane de euro. Această cifră reprezintă o creștere de 40% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar mai multe informații avem mai jos.

Apropo de anul trecut, România a exportat în 2020 animale vii în valoare de 186,95 milioane de euro. Descoperim că încasările cele mai mari au fost consemnate din exportul realizat în țări terțe (194,52 milioane euro). Încasări de 67,83 milioane euro au fost obținute din schimburi intracomunitare.

Există și alte mențiuni aici. Avem informația referitoare la faptul că importurile de animale vii în perioada analizată au fost de 98,06 milioane de euro. Aici cifra este în ușoară scădere față de 2020 când se înregistra 98,48 milioane de euro. MADR declară faptul că deficitul României în comerțul cu produse agroalimentare a crescut cu peste 31% în primul semestru al anului. Asta desigur față de aceeași perioadă din 2020.

În perioada ianuarie – iunie 2021, România a exportat produse agroalimentare în valoare de 3,63 miliarde euro. În 2020 cifrele indicau 3,42 miliarde euro în încasări. În comparație, importurile de produse agroalimentare au ajuns la 4,9 miliarde de euro în 2021, versus 4,39 miliarde euro în 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here