Cireșele de august devin realitate în România; Iată detalii despre soiul care se coace pe final de vară

1
1682
Cirese

Cireșele de mai fac în fiecare an senzație printre români, nu doar prin exclusivitate ci și prin sumele uriașe la care ajung să fie comercializate. Se nasc și meme-uri, dar nu doar atât, ci și noi soiuri menite să se coacă mai târziu în vară. Este și cazul soiului „George” creat de cercetătorii Stațiunii Pomicole Iași.

Aceste cireșe se coc la jumătatea lunii august și reprezintă rodul unei munci de peste 40 de ani. Aflăm că schimbările și condițiile climatice petrecute în România în ultimii ani impun plantarea de pomi fructiferi cu rezistență la ger. Printre aceste soiuri se află și „George’ care a fost creat la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru pomicultură Iași.

Așa cum spuneam și mai sus, aceste cireșe se remarcă prin perioada de coacere și anume mijlocul lunii august. Acest fapt face soiul foarte atractiv atât pentru comercianți, cât și pentru consumatori. Toți se pot bucura de cireșe delicioase din România și pe final de vară. Aflăm că este unul dintre puținele soiuri din Europa care se coc în ultima lună de vară, soi care vine în perioada în care cireșele din alte soiuri încep să dispară de pe tarabe.

Aceste cireșe sunt roșii, au format alungit, de mărime mare și greutate de 6-8 grame. De asemenea, fructele rezistă la crăpare iar pulpa se desprinde ușor de pe sâmbure, fiind suculentă și având un gust dulce ușor acidulat.

Iată ce declară Gelu Corneanu, directorul Stațiunii de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Iași:

Secretul este rodul muncii staţiunii de patruzeci de ani. Am căutat în cele 28 de soiuri pe care le avem omologate şi brevetate să întregim, să lărgim cumva perioada de recoltare şi perioada de consum, pentru că este bine de ştiut: Europa nu are cireaşă mai mult de 45 – 50 – 60 de zile. Iar noi am venit cu acest soi. Suntem în luna august şi el este pe pom. Unul dintre bunicii lui George este un soi italian.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here