Edward Mukiibi vrea să extindă Slow Food dincolo de originile sale italiene, păstrând accentul pe agricultura durabilă, piețele locale și plata echitabilă a micilor fermieri, potrivit unui interviu acordat Reuters. Fermierul și agronomul ugandez conduce mișcarea internațională într-o perioadă în care schimbările climatice, concentrarea producției și presiunea asupra exploatațiilor mici modifică sistemele alimentare.
Mukiibi, în vârstă de 39 de ani, administrează împreună cu familia o fermă de cafea și banane în apropierea lacului Victoria. Este președintele Slow Food din 2022 și ar urma să candideze pentru un nou mandat în cursul acestui an.
El a preluat conducerea unei mișcări construite de Carlo Petrini, fondatorul Slow Food, decedat în mai 2026. Organizația a pornit în 1986 ca reacție la deschiderea primului restaurant McDonald’s din Italia și s-a transformat într-o rețea prezentă în peste 160 de țări.
Hrana produsă durabil nu trebuie să rămână un produs de lux
Una dintre prioritățile anunțate de Mukiibi este combaterea percepției potrivit căreia hrana ecologică sau produsă durabil este accesibilă doar consumatorilor cu venituri ridicate.
El susține că multe familii rurale din Africa produc și consumă alimente cu un nivel redus de intervenții chimice, chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna certificate oficial. Problema principală este construirea unui sistem în care fermierii să primească un preț corect, iar consumatorii să poată cumpăra produsele la costuri suportabile.
„Este o percepție greșită a lumii bogate.”
În viziunea sa, lanțurile scurte de aprovizionare și piețele locale pot reduce distanța dintre fermier și consumator, menținând o parte mai mare din valoarea finală în comunitate.
Un model asemănător este folosit și de producătorii din Timiș care își vând legumele direct la poarta gospodăriei. Pentru fermele mici, această formă de vânzare poate reduce dependența de intermediari, dar funcționează mai ales acolo unde există acces la clienți, un volum gestionabil și cerere constantă.
Soiurile locale pot aduce valoare, dar au nevoie de piață
Slow Food promovează protejarea produselor tradiționale, a soiurilor locale și a practicilor agricole adaptate fiecărei regiuni. Pentru micii fermieri, conservarea diversității nu este doar o temă culturală, ci și una economică.
Soiurile rare sau produsele cu identitate locală pot obține prețuri mai bune dacă sunt diferențiate, promovate și conectate cu o piață care apreciază gustul, originea și metoda de producție. În lipsa colectării, ambalării și distribuției, avantajul rămâne însă greu de transformat în venit.
În România, un proiect dedicat soiurilor rare de tomate urmărește tocmai apropierea producătorilor de consumatori și valorificarea roșiilor românești prin calitate, diversitate și produse cu valoare adăugată.
Exemplul arată și limita modelului: soiurile locale pot avea producții mai mici, sensibilitate mai mare la transport și costuri suplimentare de sortare sau promovare. Pentru a fi rentabile, ele au nevoie de clienți care acceptă diferența de preț.
Presiunea asupra fermelor mici crește
Mukiibi a cerut guvernelor să consulte mai mult fermierii și comunitățile locale atunci când stabilesc politicile agricole. El consideră că interesele exploatațiilor mici sunt adesea eclipsate de companiile mari și de proiectele agricole orientate în primul rând spre volum.
Pentru fermele familiale, principalele riscuri sunt accesul limitat la piață, dependența de cumpărători puternici, costurile ridicate și expunerea la secetă. Mukiibi și-a legat propriile convingeri de un proiect universitar de monocultură a porumbului, orientat spre maximizarea producției, care a fost compromis integral de secetă.
Experiența l-a determinat să susțină sisteme mai diversificate, capabile să reducă riscul climatic și să mențină producția alimentară în comunitățile locale.
Diversificarea nu garantează însă profitabilitatea. Pentru fermieri, alegerea culturilor trebuie corelată cu condițiile pedoclimatice, costurile, capacitatea de procesare și existența cumpărătorilor.
Critici privind extinderea investițiilor chineze în Africa
Președintele Slow Food și-a exprimat îngrijorarea și față de extinderea investițiilor agricole chineze în Africa. El a indicat proiectele din piscicultura ugandeză și acordurile comerciale cu producătorii de cafea din Etiopia, susținând că împrumuturile și investițiile pot conduce la o influență mai mare asupra terenurilor și resurselor.
Ministerul chinez de Externe a răspuns pentru Reuters că investițiile Chinei au sprijinit dezvoltarea economică și îmbunătățirea nivelului de trai în statele africane.
Afirmațiile celor două părți exprimă poziții diferite. Materialul nu oferă date care să permită evaluarea efectului general al investițiilor chineze asupra fermierilor africani.
Piețele locale nu înlocuiesc infrastructura comercială
Mesajul Slow Food pune accentul pe producția locală, hrană accesibilă și remunerarea corectă a fermierilor. În practică, atingerea simultană a acestor obiective este dificilă.
Prețurile suficient de mari pentru acoperirea costurilor fermei pot deveni greu de suportat pentru consumatori, iar prețurile foarte mici pot transfera pierderea către producător. Lanțurile scurte reduc unele costuri, dar presupun ca fermierul să se ocupe și de sortare, transport, promovare și relația cu clienții.
Pentru exploatațiile mici, modelul poate funcționa atunci când există:
- produse diferențiate sau cu identitate locală;
- o piață apropiată și previzibilă;
- capacitate de procesare ori ambalare;
- cooperare între producători;
- reguli accesibile pentru comercializare;
- un preț care acoperă costurile reale.
Direcția susținută de Mukiibi nu elimină nevoia de infrastructură, finanțare și politici agricole. Ea mută însă atenția de la simpla creștere a volumului către distribuirea valorii între fermier, comerciant și consumator.
