În acest articol
Un baci de 69 de ani gestionează 2.500 de oi în Munții Godeanu, dar una dintre cele mai dificile probleme nu este mărimea turmei, ci lipsa oamenilor dispuși să lucreze la stână. Vasilică, crescător din Pianu de Sus, județul Alba, spune că ar angaja un cioban serios, însă găsirea unui om de încredere a devenit tot mai dificilă.
Crescătorul lucrează cu oile de aproximativ 55-56 de ani. În vara lui 2026 a urcat în zona Gârdomanu din Munții Godeanu cu circa 2.500 de oi, în timp ce alte câteva sute de animale au rămas acasă. Pentru o exploatație de asemenea dimensiune, lipsa personalului transformă experiența proprietarului, câinii și modul de conducere a turmei în elemente esențiale pentru activitatea zilnică.
2.500 de oi, 23 de câini și puțini oameni disponibili
Vasilică este ajutat la munte de 23 de câini, folosiți pentru paza și controlul turmei. Un rol important îl au și animalele pe care crescătorul le numește „batali”, obișnuite să meargă în fața turmei. Clopotele purtate de acestea îl ajută să urmărească deplasarea oilor pe pășunile montane.
Munca include și riscul întâlnirilor cu animalele sălbatice. Crescătorul relatează că, într-o singură noapte, o ursoaică însoțită de pui a intrat de trei ori spre turmă. Câinii și intervenția ciobanului au ținut animalul la distanță.
Problema constantă rămâne însă forța de muncă. Veniturile oferite unui cioban pot ajunge, în funcție de responsabilități și perioada lucrată, la câteva mii de lei pe lună, la care se adaugă masa și alte beneficii. Chiar și în aceste condiții, Vasilică spune că găsește cu greu oameni dispuși să accepte ritmul și condițiile de muncă de la stână.
Sectorul ovin rămâne mare, dar efectivele europene se reduc
Dificultatea de a găsi oameni apare într-un sector care are încă o greutate importantă în zootehnia românească. La nivelul Uniunii Europene, efectivul de ovine a coborât la 55,3 milioane de capete în 2025, cu 2,2% sub nivelul din 2024 și cu 12,2% mai puțin decât în 2015, potrivit datelor Eurostat prezentate într-o analiză AGRONET.ro privind evoluția efectivelor de animale.
Pentru crescătorii de ovine, numărul animalelor este numai una dintre componentele exploatației. Turmele mari au nevoie de supraveghere permanentă, deplasare între pășuni, protecție și oameni care cunosc comportamentul animalelor. Atunci când personalul lipsește, o parte tot mai mare din aceste responsabilități rămâne proprietarului și familiei.
În cazul lui Vasilică, experiența acumulată timp de peste jumătate de secol îi permite să continue activitatea la 69 de ani. Crescătorul spune că își păstrează turma pe aceeași linie genetică de aproximativ 30 de ani și evită amestecarea raselor.
Schimbul de generații există, dar nu rezolvă lipsa de personal
În familia crescătorului din Alba, oieritul merge mai departe. Fiul său are propria turmă, de aproximativ 2.000 de oi, iar cele două exploatații sunt administrate separat.
Există și exemple de tineri care aleg această meserie. AGRONET.ro a prezentat cazul unui tânăr de 17 ani care conduce o stână în Munții Țibleș, unde mulge oile, produce caș, pregătește fânul și participă direct la toate activitățile gospodăriei.
Cele două cazuri arată însă situații diferite. Continuitatea în familie poate păstra exploatația activă, dar nu înlocuiește necesarul de muncitori pentru turmele mari, unde volumul de muncă depășește ceea ce poate face permanent o singură persoană.
Oieritul intră în toamnă și cu presiuni sanitare
Lipsa personalului se suprapune în 2026 peste alte probleme pentru crescătorii de ovine. Focarele de pestă a micilor rumegătoare și variolă ovină și caprină au adus restricții și dificultăți comerciale, iar medicul veterinar Radu Antohe a avertizat asupra riscului ca pierderea animalelor de reproducție să afecteze fermele pe mai mulți ani. AGRONET.ro a analizat riscurile pentru efectivele matcă și capacitatea de refacere a turmelor.
Pentru exploatațiile care continuă activitatea pastorală, provocarea este astfel dublă: păstrarea efectivelor și găsirea oamenilor care să muncească alături de crescători. În cazul lui Vasilică, intenția de a continua nu lasă loc de îndoială.
„La oi nu renunț până mor. Până atunci, nu.”
