Lipsa ciobanilor locali îi obligă pe administratorii stânelor să apeleze la ajutor din rândul refugiaților proveniți din țări sărace

0
672
Ciobanilor

O problemă tot mai mare din segmentul agriculturii este reprezentată de către lipsa forței de muncă. Deși vedem din ce în ce mai des tineri cu ambiție care intră în acest domeniu, există o lipsă acută în materie de personal. Lipsa numărul 1 este cea a ciobanilor. Astfel s-a ajuns ca acum în 2021 aceste locuri de muncă să fie ocupate de refugiați.

Descoperim faptul că această lipsă a ciobanilor locali îi obligă pe administratorii stânelor să apeleze la ajutor din rândul refugiaților proveniți din țări mai sărace. Aceștia ajung să primească instruire din partea administratorilor de stână. Astfel, pe această cale obțin un loc de muncă mai bine plătit decât în țara de origine.

Aceasta este una dintre situațiile fericite. Asta pentru că există și administratori care nu au ce face decât să renunțe la o bună parte din animale. Crescătorii de ovine ar fi cei mai afectați, iar mai sus avem și un interviu realizat de către cei de la Agro-TV.ro în care unul dintre acești administratori de stâne discută despre problemele actuale.

Tinerii nu sunt atrași de activarea în acest sector al muncii și nici salariile nu sunt atractive. Este dat ca exemplu în acest interviu un salariu de 2000 lei plătit unui cioban. Se caută soluții în continuare, fiind plănuite angajări de personal din Republica Moldova sau eventual angajarea de refugiați din țările sărace.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here