Parlamentarii vor să sprijine crescătorii de ovine printr-o serie de legi; Iată ce declară președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților

0
630
Ovine

Începutul săptămânii vine cu o veste importantă pentru crescătorii de ovine și asta direct de la evenimentul „Țurcana – Regina Munților„. Acest eveniment a adunat ciobani și crescători de ovine din toată țara pentru a sărbători laolaltă cea mai reprezentativă rasă de ovine a românilor.

Suntem informați cu privire la faptul că la fața locului au participat și oficialități ale statului român, printre care și Adrian Chesnoiu. Acesta este președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților și a fost unul dintre cei care au luat pulsul fermierilor la eveniment. În urma discuțiilor purtate cu crescătorii de ovine acesta a trasat și câteva priorități legislative.

Se dorește sprijinirea ciobanilor și fermierilor. Despre planurile vizate suntem informați prin interviul luat de către realizatorul Ovidiu Ghinea lui Adrian Chesnoiu în emisiunea „Tehnologii și Utilaje”.

Iată ce a declarat președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților pentru crescătorii de ovine:

Am preluat o parte din propunerile care mi-au fost făcute de crescători pe de-o parte. și de oameni care au marcat istoria zootehniei românești, cum este Dan Neață, fostul director al direcției zootehnice din Ministerul Agriculturii. Cred că toate aceste varietăți din rasa Țurcană ar trebui omologate ca rase de sine stătătoare, astfel încât toți crescătorii din aceste rase să poată să le dezvolte și genetica românească să meargă mai departe, pentru că este un patrimoniu național incomensurabil.

Același oficial a declarat că a lansat invitație mai multor crescători de a veni la Comisie. Se dorește punerea în armonie a legislaiei ce privește pajiștile și pășunile. Totul astfel încât fermierii să poată intra într-un program de investiții mai ușor. Se urmărește și asigurarea stabilității deținerii suprafeței de pășune pentru dezvoltarea animalelor.

Se vorbește aici și despre depopularea satului românesc. Asta a condus la reducerea numărului de crescători de animale, care în ultimii ani nu au fost sprijiniți așa cum trebuie. În ultimii 2 ani crescătorii de ovine au ajuns în conflict cu Ministerul Agriculturii, judecându-se pe diverse ordine abuzive date.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here